2015. Serie anuală de evenimente lansată şi în România

marți, 1 septembrie 2015

Euroregiunea Dunarea de Jos la moment aniversar - adoptarea unui un nou concept de cooperare europeană transfrontalieră

La doar un an de la împlinirea vârstei considerată "pragul maturităţii" - 18 ani - Euroregiunea Dunărea de Jos pare să devină un vector de dezvoltare europeană transfrontalieră, a comunităţilor învecinate care o compun, tot mai valoros şi mai important pentru toţi cei implicaţi: trei judeţe din România (Brăila, Galaţi, Tulcea), două raioane din R.Moldova (Cahul, Cantemir) şi Regiunea Odesa, din Ucraina.

În luna august a acestui an, la întâlnirea aniversară a reprezentanţilor instituţiilor şi organizaţiilor care sunt în componenţa EDJ, reprezentantul Consiliului judeţului Tulcea, care deţine şi preşedinţia organismului de cooperare până la finalul anului, Horia Teodorescu a amintit de evoluţia pozitivă a eroregiunii şi a dat de înţeles că activitatea în perioada următoare se va intensifica şi va căpăta noi valenţe în actualul context geopolitic din regiune. 

Cu această ocazie, liderul tulcean a punctat noile direcţii de dezvoltare, dar şi modul în care conducerea eroregională va aborda problemele ridicate la întâlnirile dedicate: sprijinirea proiectelor de dezvoltare şi cooperare care să acopere nevoile şi interesul direct al populaţiei aferente comunităţilor coordonate dar şi abordarea programelor financiare care să susţină proiectele mari pentru asigurarea infrastructurii locale deficitare.
Horia Teodorescu
preşedntele CJ Tulcea
şi preşedinte al
Asociaţiei de Cooperare Transfrontalieră
"Euroregiunea Dunărea de Jos"
  • "Astăzi se pune accent pe o altă abordare în dîscuţiile purtate pe problematica transfrontalieră. Dacă până acum doi ani se discuta pe ideea realizării unor proiecte cu ţări vecine, astăzi judeţele noastre, care se găsesc în regiunea de frontieră au oportunitatea participării la proiecte cu ţări care şi-au manifestat intenţia de aderare la Uniunea Europeană,. Şi aici vorbim de R.Moldova şi Ucraina. Problema se pune în cu totul alte moduri din acest punct, fondurile sunt altele, mult mai consistente pentru că aceste ţări devin beneficiari de finanţări directe şi deci parteneri de pe poziţii egale". 

"În cadrul Euroregiunii am reuşit să derulăm proiecte în care au fost implicate toate părţile. După discuţiile de la şedinţa aniversară, am văzut partea ucraineană foarte interesată în colaborarea directă şi o cooperare concretă. La propunerea lor, foarte curând vom semna un parteneriat între judeţul Tulcea şi Regiunea Odesa. astfel încât, într-un termen de maxim un an de zile se va semna un prim proiect pentru operaţionalizarea trecerii peste Dunăre în sectorul Orlovka-Isaccea, proiect care va deschide partea de sud a Ucrainei către noi, fără să mai implice ocolirea prin judeţele Galaţi şi Brăila. Şi va crea noi oportunităţi, necesare nu atât doar pentru judeţul Tulcea cât pentru toate judeţele din Regiunea de sud-est", a punctat preşedintele CJ Horia Teodorescu, şi preşedintele în exerciţiu al Asocaţiei de Cooperare Transfrontalieră "Euroreginea Dunărea de Jos"

Forumul Cultural al Profesorilor de Limba Română din Regiunea Odesa


Forumul Cadrelor didactice care predau în Limba Română din Regiunea Odesa şi la care au participat dascăli, profesori de gimnaziu şi liceu, educatori din diverse sate cu populaţie majoritar românească din zonă, a scos la lumină mai multe aspecte care au vizat situaţia învăţământului în limba română din Ucraina.

Vorbitorii au subliniat că lipsesc instrumentele de pedagogie didactica necesare predării, este nevoie de unificare celor două programe de învăţământ existente – pentru instituţiile cu predare în română şi pentru cele cu predare în limba „moldovenească" din Ucraina – prin trecerea la programa pentru instituţiile şcolare cu predare în limba română, deci existenţa unor manuale unice şi nu a unora paralele (limba română/limba moldovenească), este necesară perfecţionarea traducerilor în limba română a subiectelor de la sesiunile de evaluare (testările periodice), stoparea ucrainizării şcolilor şi încetarea desfiinţării claselor cu predare în limba maternă.

Invitaţie deschisă adresată profesorilor care predau în limba română în Sudul Basarabiei, Forumul a constituit un bun prilej de iniţiativă, pentru lansarea unor propuneri de proiecte educaţionale, de a lua atitudine faţă de manipularea la care sunt supuşi părinţii de etnie română. Ei sunt îndemnaţi de autorităţi să aleagă pentru copiii lor să studieze la şcolile/clasele ucrainene, fapt care duce în final, de fapt, la desfiinţarea claselor cu predare în limba română.
În acest context, s-a mai subliniat, totodată, importanţa programelor educaţionale româneşti: "România trebuie să ofere pentru românii din Sudul Basarabiei concursuri tematice pentru elevi, fişe, manuale şi cărţi, dicţionare, burse, şcoli de vară şi stagii de perfecţionare pentru profesori, atragerea de fonduri europene pe programe transfrontaliere destinate euroregiunii Dunărea de Jos (în parteneriat cu universităţi din Galaţi sau Brăila)", au mai susţinut participanţii.

luni, 31 august 2015

Maestrul Zamfir a "rupt inima"basarabenilor cu naiul său


Duminică, 30 august, pentru prima dată la Ismail, Gheorghe Zamfir a concertat în faţa a peste 500 de români. Marele artist a urcat scena Palatului de Cultură „Taras Şevcenko" din Ismail, acompaniat de taraful fraţilor Cazanoi format din instrumentişti basarabeni.
În deschiderea celor două concerte a cântat Stela Botez, cunoscută interpretă de muzică populară din regiune care i-a îndemnat pe români să vorbească limba maternă cu mândrie şi cu demnitate.

Partenerul ICR în organizarea evenimentului a fost Asociaţia Naţional-Culturală din Regiunea Odesa "Basarabia". Consulul Denisa Gabor, reprezentant al Consulatului General al Romaniei la Odesa, a fost prezentă la întâlnirea românilor  de pretutindeni, de la Izmail.

Ziua Limbii Române, prilej de mare sărbătoare: Hore, la Cahul pe muzica lui Gheorghe Zamfir

De pe pagina de facebook am aflat că românii reuniţi la Cahul au încins hore, de Ziua Limbii Române, tocmai în ... Piaţa Horelor.
În contextul sărbătoririi Zilei Limbii Române, cu sprijinul nemijlocit al Institutului Cultural Român,
în colaborare cu Consulatul General al României la Cahul şi Primăria Cahul, la 29 august, în Piaţa Horelor, a avut loc un concert susţinut de maestrul Gheorghe Zamfir. Deschiderea evenimentului a fost realizată de către talentata artistă cahuleancă Stela Botez.

Evenimentul s-a bucurat de prezenţa a peste 1000 de participanţi, care au primit cu căldură vibraţiile emoţionante ale muzicii maestrului, o mare parte dintre aceştia unindu-se într-o horă tradiţională. La finalul evenimentului, maestrul Gheorghe Zamfir a declarat că, de foarte multă vreme, nu a mai simţit o asemenea emoţie privind o horă tradiţională atât de mare jucată pe acordurile muzicii sale.

sâmbătă, 29 august 2015

31 august - Ziua Limbii Române (de pretutindeni)

Element definitoriu al identităţii poporului român, limba română este limba maternă a circa 30 milioane de persoane, iar ca limbă străină este obiect de studiu în unităţi de învăţământ superior din 45 de state ale lumii.
Cu ocazia sărbătoriri, la 31 august 2015, a Zilei Limbii Române, oficialii statului român, dar şi reprezentanţii acestuia de peste mări şi ţări, şi-au arătat sprijinul pentru toţi cei care "cunosc, scriu, învaţă şi vorbesc limba română", un prilej de preţuire a moştenirii lingvistice şi culturale pentru români, oriunde s-ar afla!

Numeroase ambasade, oficii consulare şi institute culturale româneşti în străinătate organizează evenimente de marcare a evenimentului, alături de acţiuni de promovare a României sau de consolidare a legăturilor cu comunităţile româneşti din ţările în care-şi desfăşoară activitatea. Printre acestea s-au numărat concerte, spectacole folclorice sau recitaluri de poezie (Cahul, Ismail, Graz Ottawa, Montreal, New York, Madrid, Tel Aviv), expoziţii dedicate unor importanţi scriitori români (R. Moldova), prelegeri (Lisabona, Veneţia, Odessa, Beijing, Istanbul, Addis Abeba), proiecţii de film (Amman, Istanbul, Comrat), spectacole de teatru (Stockholm), participări la festivaluri etnografice (Praga), întâlniri cu comunităţile româneşti din regiune (Atena, Sofia, Paris etc.).
....................................................
Data de 31 august a fost declarată în România, prin adoptarea de către Parlament a Legii nr. 53/2013, Ziua Limbii Române. Legea prevede că Ziua Limbii Române urmează să fie sărbătorită de autorităţile publice din România şi de reprezentanţele diplomatice din străinătate, inclusiv de Institutele Culturale ale României sau alte instituţii româneşti din străinătate, „prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative şi artistice cu caracter evocator sau ştiinţific consacrate istoriei limbii române”.
Data de 31 august 1989 corespunde momentului în care, la Chişinău, a fost legiferată revenirea la scrierea în grafie latină, și a constituit un moment de cotitură pe drumul pe care Republica Moldova a decis să-l parcurgă de la totalitarism spre democraţie, libertate şi prosperitate.

Minorităţile etnice - punte de legătură între state, pentru promovare şi dialog

 Bucureşti, sediul MAE
Colaborarea dintre România şi Ucraina a fost analizată (şi) de Angel Tîlvăr, ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de peste hotare, împrenă cu  Teofil Bauer, ambasadorul Ucrainei în România, într-o întâlnire desfăşurată joi, 27 august, la iniţiativa părţii române. 
Potrivit comunicatului de presă postat pe site-ul Ministerului, punctul de pornire al discuţiei a fost situaţia comunităţii româneşti din Ucraina. Demnitarul român a punctat atenţia deosebită pe care Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni o acordă coagulării mediului asociativ românesc. S-a punctat şi faptul că în acest an, pentru prima dată, a fost organizată o a doua sesiune de finanţare, astfel încât un număr cât mai mare de asociaţii să aibă acces la fondurile Departamentului. 

În context, Angel Tîlvăr a transmis părţii ucrainene că ar aprecia ajutorul autorităţilor locale pentru implementarea proiectelor asociaţiilor româneşti. 

Ambasadorul Ucrainei şi-a exprimat satisfacţia în ceea ce priveşte dialogul permanent existent privind problematica gestionată de către ministrul delegat şi a remarcat abordarea constructivă, precizând că dialogul este cel care conduce întotdeauna la cele mai bune rezultate. De asemenea, şi-a arătat disponibilitatea pentru o colaborare cât mai deschisă şi eficientă în domeniu.

Concluzia oficialilor la finalul întâlnirii a fost că cele două comunităţi – română din Ucraina şi ucraineană din România – constituie o punte suplimentară de legătură între state şi contribuie la promovarea diversităţii culturale şi a dialogului intercultural ca resurse ale unei societăţi europene moderne.

joi, 27 august 2015

Gheorghe Zamfir la Cahul și Ismail cu ocazia Zilei Limbii Române

Comunicat ICR Bucureşti:

Sâmbătă, 29 august 2015 - Duminică, 30 august 2015
Două concerte susţinute de maestrul Gheorghe Zamfir la Cahul (Republica Moldova) şi Ismail(Ucraina) şi un Forum Cultural al Profesorilor de Limba Română din Regiunea Odesa continuă, la sfârşitul lunii august, seria evenimentelor dedicate Zilei Limbii Române în comunităţile româneşti din vecinătatea României.

Pe 29 august 2015, maestrul Gheorghe Zamfir, acompaniat de taraful său, va concerta în Piaţa Horelor din Cahul, iar pe 30 august va urca pe scena Palatului de Cultură „Taras Şevcenko“ din Ismail. Ambele evenimente vor începe de la ora 19.00. În deschiderea celor două concerte va cânta Stela Botez, cunoscută interpretă de muzică populară din regiune.
Autor a peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental şi simfonic, maestrul Gheorghe Zamfir este apropiat sufleteşte de spaţiul etno-folcloric basarabean. Cu o viaţă dăruită muzicii universale, naiului, folclorului românesc, Gheorghe Zamfir a vândut peste 120 milioane de discuri în toată lumea şi are peste 160 de albume înregistrate şi nenumărate distincţii şi onoruri la nivel mondial.
Intrarea la concerte este liberă.

În aceeaşi perioadă, la Ismail va avea loc Forumul Cultural al Profesorilor de Limba Română din Regiunea Odesa, care va reuni peste 50 de profesori care predau în limba română în Sudul Basarabiei (Ucraina). Programul cuprinde conferinţe/dezbateri privind situaţia învăţământului în limba română din Ucraina, didactica predării, instrumente de pedagogie, precum şi necesitatea unificării celor două programe de învăţământ existente – pentru instituţiile cu predare în română şi pentru cele cu predare în limba „moldovenească“ din Ucraina – prin trecerea la programa pentru instituţiile şcolare cu predare în limba română. La Forum vor participa personalităţi marcante ale vieţii culturale şi universitare din România şi Republica Moldova, scriitori, lideri de asociaţii româneşti din Ucraina, Republica Moldova şi România.
Evenimentele sunt organizate de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Graniţelor şi Limba Română, în parteneriat cu Consulatul General al României la Cahul, Primăria oraşului Cahul şi Asociaţia Naţional-Culturală „BASARABIA“ a Românilor din Regiunea Odesa.

În Monitorul Oficial nr. 145 din 19 martie 2013 a fost publicată Legea nr. 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române, prin care este prevăzută celebrarea acestei sărbători pe data de 31 august a fiecărui an. Potrivit actului normativ, Ziua Limbii Române poate fi marcată de autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv de reprezentanţele diplomatice şi institutele culturale ale României, precum şi de alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific. Guvernul şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi drapelul României să fie arborat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. Autorităţile administraţîei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea manifestărilor. Totodată, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

sâmbătă, 22 august 2015

O nouă construcţie europeană se cristalizează în jurul Dunării

Stimularea inovării şi a spiritului antreprenorial, conservarea patrimoniului natural şi cultural din regiunea Dunării, îmbunătăţirea conectivităţii şi sprijinirea tranziţiei înspre o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon vor constitui elementul central al noului „Program de cooperare transnaţională pentru regiunea Dunării”, recent adoptat.
                                                       
Potrivit Comisiei Europene, programul va sprijini proiecte de cooperare transnaţională în conformitate cu priorităţile Strategiei Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (EUSDR). Concentrarea geografică a programului corespunde zonei vizate de strategie, incluzând regiuni din nouă state membre (Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Germania, România, Slovacia şi Slovenia), precum şi din trei ţări din afara UE (Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Muntenegru). Moldova şi Ucraina vor fi, de asemenea, eligibile în cadrul acestui program, odată ce se va stabili finanţarea din Instrumentul european de vecinătate (IEV).

UE va investi peste 202 milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) şi 19,8 milioane de euro din Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA) în proiecte transnaţionale din zona bazinului Dunării.

Primul apel de propuneri va fi lansat în toamna anului 2015. Evenimentul de lansare va avea loc pe 23 și 24 septembrie, la Budapesta.

luni, 17 august 2015

Bilanţul cooperării transfrontaliere în Euroregiunea "Dunãrea de Jos"

... După 17 ani de activităţi şi relaţii trilaterale.
 Vineri, 14 august, Sala „Mihail Kogălniceanu” din cadrul Consiliului Judeţean Tulcea a găzduit Seminarul „eEYE în contextul Anului European pentru dezvoltare 2015 – obiectivul de dezvoltare durabilă – sustenabilitatea mediului”, derulat în cadrul proiectului „Instrumente inovative de analiză a mediului în Nord Vestul Bazinului Mării Negre”, proiect finanţat de Programul de Cooperare Transfrontalieră „Bazinul Mării Negre 2007-2013.
Cu acest prilej, au fost prezentate rezultatele proiectului în discuţie în contextul aniversării a 17 ani de cooperare transfrontalieră de succes la nivelul Euroregiunii „Dunărea de Jos”. La eveniment a participat şi Horia Teodorescu, preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea şi al Asociaţiei de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea „Dunărea de Jos”, alături de partenerii din Ucraina şi Republica Moldova, potrivit comunicatului transmis de către BIROUL  COMUNICARE, RELAŢII EXTERNE, ANTICORUPŢIE ŞI PROMOVAREA JUDEŢULUI Tulcea.
Printre invitaţii la şedinţa festivă de vineri, 14 august, s-au numărat Ion Groza – preşedinte al Consiliului Raional Cahul, Elena Bacalu - vicepreşedinte al Consiliului Raional Cahul, Ion Dimcea – vicepreşedinte al Consiliului Raional Cantemir, Yurii Maslow, preşedintele Comisiei de Buget – Consiliul Regional Odessa, Liliana Ivanova – consilier în cadrul Consiliului Regional Odessa, Yurii Dimchoglu – deputat Consiliul Regional Odessa, Ivan Kovalji – preşedintele Consiliului Raional Reni, Marian Vicleanu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi, Viorel Mortu, vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila şi, bineînţeles, Florentina Natalia Budescu(foto 2), director al Asociaţiei de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea „Dunărea de Jos”. mai multe detalii aici şi aici

sâmbătă, 15 august 2015

Românii de pretutindeni s-au întâlnit în ţară să îşi afirme drepturile

"Românii de pretutindeni trebuie să se bucure de drepturile fundamentale ce vizează păstrarea identităţii lor" Este mesajul transmis  de către ministrul de externe Bogdan Aurescu, participanţilor la lucrările Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului, în care arată preocuparea permanentă pe care statul român o are pentru conservarea, promovarea şi dezvoltarea identităţii românilor de pretutindeni.

În mesajul citit de preşedintele Fundaţiei pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Popescu, Bogdan Aurescu a punctat faptul că toţi românii de pretutindeni, indiferent de denumirea folosită pentru identificarea lor, trebuie să se bucure de drepturile fundamentale ce vizează păstrarea identităţii naţionale - folosirea limbii materne, accesul la serviciul religios în limba română, accesul la informaţie, participarea la viaţa socială, economică, culturală şi la treburile publice - iar România insistă asupra respectării lor în dialogul bilateral cu statele de reşedinţă, respectiv la nivel multilateral.

Lucrările celei de-a XII-a ediţii a Universităţii de vară ”România şi românii de la frontiera Uniunii Europene şi NATO”de la Izvoru Mureşului au fost deschise de episcopul ortodox al Covasnei şi Harghitei, PS Andrei Moldovan, care a vorbit despre lipsa preocupării autorităţilor centrale şi a unei politici de apărare a intereselor românilor care trăiesc în minoritate în cele două judeţe.
El a subliniat că unul dintre cele mai importante aspecte este ”regresia demografică a românilor din zonă, care are un efect negativ de domino asupra bunăstării societăţii româneşti în general”.

La Universitatea de Vară, organizată la Izvoru Mureşului a participat un număr de 80 de reprezentanţi ai asociaţiilor româneşti, personalităţi marcante din comunităţile româneşti din vecinătatea României şi diaspora.

miercuri, 12 august 2015

Târg de proiecte de cooperare în zona Dunãrii de Jos

Centrul Europe Direct Galaţi organizeazã, joi, 13 august, Târgul de proiecte de cooperareDezvoltare globalã în zona Dunãrii de Jos”. în colaborare cu Asociaţia de Cooperare Transfrontalierã „Euroregiunea Dunãrea de Jos”. 

Evenimentul va avea loc, în intervalul 10:00 - 13:00, în holul Universitãţii „Dunãrea de Jos” Galaţi, unde vor fi amenajate standuri de prezentare a organizaţiilor partenere: ProRural Invest PRI Chişinãu, Centrul Regional de Mediu – REC, din Republica Moldova, Instituţia Prefectului Brãila, Agenţia de Dezvoltare Regionalã Sud-Est, Uniunea Porturilor Interioare Române, CERONAV – Subunitatea Galaţi, Centrul de Consultanţã Ecologicã Galaţi, Asociaţia SMART (TBC).

Potrivit iniţiatorilor, reuniunea şi-a propus sã evidenţieze rolul pe care zona Dunãrii de Jos şi proiectele de cooperare transfrontalierã, care se implementeazã în aceastã arie, îl au în dezvoltarea socio-economicã a regiunilor partenere.

luni, 20 iulie 2015

Şcoală de vară dunăreană la Galaţi, cu profesori din Basarabia

După o serie de proiecte începute de diverse instituţii anul trecut şi derulate în 2015, pe relaţia dintre România (Galaţi) - Ucraina (Regiunea Odesa), iată că şi ONG-urile încep să prindă curaj (dată fiind situaţia încordată din est) şi să dezvolte parteneriate, în speranţa unor colaborări pe termen lung.

CN Costache Negri Galati
La iniţiativa Asociaţiei Danubiana Galaţi. zilele acestea a demarat un proiect îndrăzneţ "Şoala de varã dunãreanã"
finanţat de către Departamentul pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, din cadrul Guvernului României.

Timp de cinci zile, în perioada 20-24 iulie 2015, la Galaţi sunt prezenţi 25 de profesori şi învãţãtori din satul Oziornoe, raionul Ismail şi satul Borisovca, raionul Tatarbunar, din sudul Basarabiei, pentru un schimb de experienţă cu colegii lor din judeţul gălăţean. Evenimentul se desfãşoară la Colegiul Naţional C. Negri din municipiul Galaţi. 

Potrivit iniţiatorilor, pentru a realiza acest schimb de experienţã dintre profesorii din România şi cei din Ucraina,   Asociaţia Danubiana Galaţi a încheiat douã parteneriate cu asociaţii din Ucraina, care s-au implicat în selectarea profesorilor pentru prima ediţie a proiectului: Societatea Ecologica Ialpug, din raionul Ismail - preşedinte Petru Şchiopu şi Asociaţia Naţional - Culturalã Valul lui Traian, din raionul Tatarbunar - preşedinte Nicolae Moşu.

Programul evenimentelor de la Galaţi va cuprinde o serie de workshop-uri care se vor derula la Colegiul C. Negri. Vor fi urmate de vizite  la Universitatea Dunãrea de Jos, Biblioteca V.A. Urechia, Grãdina Botanicã dar şi la alte obiective cultural-istorice din Galaţi.

sâmbătă, 18 iulie 2015

Parteneriat strategic, de cooperare transfrontalieră în educaţie, cu Republica Moldova

Universitatea "Dunãrea de Jos" din Galaţi (foto) dezvoltã un amplu proiect transfrontalier "Limba românã – de la „limba de stat” la limba de comunicare în UTA Gãgãuzia, Republica Moldova".

UDJ îşi propune înfiinţarea de clase pilot cu predare în limba românã dupa strategii didactice bazate pe principiile învãţãrii active în unitãţi şcolare reprezentative din cele trei raioane ale Unitãţii Autonome Teritoriale Gãgãuzia - UTAG (Comrat, Ceadîr-Lunga şi Vulcãneşti, în baza protocolului de colaborare cu Direcţia de Învãţãmânt din UTAG). Mai multe amănunte despre proiect găsiţi pe pagina universităţii gălăţene aici

luni, 13 iulie 2015

Studenţi din Cahul, practicã în cadrul Centrului de Informare şi Documentare Europeanã - UGal

Un grup de 22 studenţi din Cahul, care se specializeazã în domeniul Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, în cadrul Facultãţii Transfrontaliere de Ştiinţe Umaniste, Economice şi Inginereşti, de la Universitatea “Dunãrea de Jos” din Galaţi, au vizitat Universitatea "Danubius", în cadrul unui proiect de schimb de experienţă.
prof. univ. dr.
 George ENACHE
prof. univ. dr.
Anişoara POPA
Studenţii din Basarabia fac un stagiu de practicã în cadrul
Centrului de Informare şi Documentare Europeanã
care funcţionează sub tutela Universităţii “Dunãrea de Jos” din Galaţi. Responsabilul stagiului de practica este prof. univ. dr. George ENACHE, din partea "Dunării de Jos", iar din partea "Danubius" - prof. univ. dr. Anişoara POPA, cadru didactic al Facultãţii de Comunicare şi Relaţii Internaţionale, care activează şi  profesor asociat al Facultãţii Transfrontaliere din Cahul.

sâmbătă, 11 iulie 2015

Parteneriat transfrontalier pentru ştiinţă, la "Danubius", în spaţiul ex-sovietic

Universitatea "Danubius" din Galaţi (foto) a semnat, zilele trecute, un parteneriat cu universitãţi din Federaţia Rusia şi R.Moldova pe diferite domenii de activitate: în special în ceea ce priveşte mobilitãţile studenţeşti şi ale cadrelor didactice.
Parteneriatul vizeazã şi organizarea unor evenimente ştiinţifice de amploare internaţionalã precum şi implementarea diferitelor proiecte pentru ariile de interes ale comunitãţii globale în care fiecare universitate îşi va aduce contribuţia prin profesorii, cercetãtorii, dar şi prin baza materialã pusă la dispoziţie.Dar mai multe detalii, pe pagina dedicată evenimentului

marți, 30 iunie 2015

Program Strategic de dezvoltare a Portului Galaţi

Aflat la a doua consultare publică programul, de importanţă vitală pentru dezvoltarea Galaţiului, a supus atenţiei celor interesaţi proiectele şi măsurile de eficientizare identificate în etapa de elaborare a strategiei de dezvoltare. Tema întâlnirii de astăzi s-a numit sugestiv "Plan de acţiuni pentru implementarea cu succes a strategiei de dezvoltare a portului Galaţi". Experţii au punctat punctele tari ale proiectului accentuând direcţiile de implementare pe care se vor marja în intervalul 2015 – 2035. Acestea vor conduce la o creştere economică regională şi locală prin majorarea nivelului de investiţii în zonă, stimularea pozitivă a volumului de mărfuri tranzitate prin portul Galaţi şi sporirea numărului de locuri de muncă temporare şi/sau permanente.....pe larg, se poate citi şi în publicaţiile locale din Galaţi, care au dezvoltat subiectul aici sau aici

sâmbătă, 20 iunie 2015

Un nou rector, o nouă viziune, proeuropeană, la Universitatea Umanistã din Izmail - Ucraina

Jurnalişti şi publicişti din Galaţi au fost prezenţi în prima zi de muncã a noului rector al Universitãţii Umaniste din Izmail, Ucraina. Iaroslav Kiciuk este doctor în ştiinţe pedagogice şi este numit rector, începând din iunie 2015 şi pânã în 2020. Împreunã cu reprezentanţi ai unor asociaţii de români din regiunea Odesa-Ucraina, jurnaliştii gãlãţeni s-au întâlnit şi au discutat cu reprezentanţii universitãţii ucrainene pentru a gãsi posibilitãţi şi a identifica soluţii pentru afirmarea culturalã a românilor-ucraineni. Tânãra conducere a universitãţii a anunţat o schimbare de atitudine a guvernãrii, în perioada urmãtoare, faţã de etniile reprezentate în regiunea Odesa-Ucraina. 
Un prim semn al dezgheţului politic pro-european anunţat este înfiinţarea unui centru cultural dedicat minoritãţilor din zonã. 

  • "În regiunea Odesa din Ucraina sunt mai mult de 100 de minoritãţi care conlocuiesc împreunã cu populaţia majoritarã. Începând din acest an vom deschide în cadrul Universitãţii din Izmail un Centru Cultural care sã înglobeze tradiţiile minoritãţilor naţionale şi, împreunã sã studiem elemente de limbã, culturã şi istorie care le defineşte tradiţiile", a declarat rectorul universitãţii de la Izmail-Ucraina. 

Universitatea din sudul Basarabiei are, deja, legãturi solide cu cele douã universitãţi din judeţul Galaţi şi desfãşoarã de mai bine de cinci ani programe de colaborare universitarã şi studiu ştiinţific pe probleme şi dezvoltarea relaţiilor în cadrul Euroregiunii Dunãrea de Jos. În cadrul Universitãţii Umaniste din Izmail funcţioneazã şi o secţie de studiu a limbii române care, în momentul de faţã are 15 studenţi şi este deservitã de doi conferenţiari din cadrul Catedrei de Limbi romanice şi traduceri, a universitãţii ucrainene. 

- Educaţie modernă, în sistem european şi în Ucraina

Odată cu apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană şi de valorile democratice îmbrăţişate de statele componente, o serie de transformări au loc în statul vecin. Una dintre acestea se referă la educaţie şi un  prim pas este cel privind adoptarea şi implementarea  sistemului Bologna şi de ucrainieni, care vor să se rupă de modul sovietic în care era educaţia în ţara lor. În acest sens, un număr de instituţii educaţionale din România, ţară vecină Ucrainei şi cu puternică experienţă în acest sens, au demarat activităţi de apropiere şi sprijin faţă de omologii lor ucraineni. 

Din Galaţi - punct nodal important în parteneriatul Est-Vest - ambele universităţi locale (dar cu anvergură europeană şi internaţională), sunt deja pe malul celălalt al Prutului, în sudul Basarabiei, derulând proiecte ştiinţifice şi educaţionale. 

Unul dintre acestea este parteneriatul încheiat de Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" cu o organizaţie din sudul Basarabiei - Asociaţia „Valul lui Traian”, din localitatea ucraineană Tatarbunar. Astfel, 26 de studenţi din Ucraina învaţã la Universitatea din Galaţi sprijiniţi financiar printr-un program guvernamental. 
Decanul Facultãţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi, profesorul Ivan Ivlampie - foto şi Arthur Tuluş, coordonatorul programului de Relaţii Internaţionale derulat de facultatea gălăţeană au iniţiat un proiect, plecând de la acest parteneriat, prin care profesorii gãlãţeni să încerce sã-i ajute pe colegii lor de la câteva universitãţi din Ucraina sã implementeze sistemul european de învãţãmânt Bologna.
Gălăţenii spun că paşi importanţi au fost făcuţi până acum, prin schimburile de experienţã derulate în cadrul unor conferinţe internaţionale şi bilaterale, organizate în domeniul cercetãrii. De asemenea, mulţi studenţi ucraineni, din domenii diverse, au participat la aceste conferinţe, inclusiv profesorii gălăţeni vizitând în acest fel 10 oraşe din Ucraina, printre care şi Odesa.
  • Privind adoptarea sistemului Bologna, "apropierea dintre cele douã ţãri se va materializa şi prin semnarea unui acord Erasmus+, în baza cãruia studenţi din Galaţi vor merge în Ucraina sa îşi definitiveze studiile, iar studenţii ucrainieni sã studieze într-un stat european", după cum a susţinut recent Ivan Ivlampie, decanul Facultãţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos".

sâmbătă, 23 mai 2015

ANTREPRENORIATUL - prioritate maximă în viitoarele proiecte ale Euroregiunii "Dunărea de Jos"

Viitoarea extindere a Uniunii Europene către Rep. Moldova şi Ucraina pune la treabă membrii Euroregiunii Dunărea de Jos. 


Reuniţi săptămâna aceasta la Tulcea, în cadrul unei comisii de lucru, reprezentanţii organismelor componente au susţinut că dezvoltarea regională se bazează pe cooperarea transfrontalieră susţinută în accesarea fondurilor europene şi implementarea proiectelor aprobate. 


Unul dintre sectoarele care, în perioada următoare, va căpăta prioritate în dezvoltarea relaţiilor transfrontaliere şi va genera planuri şi măsuri de sprijin la nivel de comisii de specialitate în cadrul  “Euroregiunii Dunărea de Jos”este antreprenoriatul, prin identificarea şi valorificarea în comun a oportunităţilor din euroregiune. citeşte şi aici

Euroregiunea ,,Dunărea de Jos’’ funcționează în baza unei Convențiii semnată la 14 august 1998. Reprezintă un parteneriat între România, prin județele Tulcea, Brăila și Galați, Republica Moldova, prin raioanele Cahul și Cantemir și Ucraina, prin Consiliul Regional Odessa. Președinția Consiliului Euroregiunii Dunărea de Jos, organismul de conducere al Euroregiunii, este deținută de Consiliul Județean Tulcea din decembrie 2012.

luni, 27 aprilie 2015

Caravana culturală în comunităţile de români din Ucraina, ediţia IV-a

Desfăşurată în perioada 30 aprilie - 4 mai, Caravana teatrului şi folclorului românesc la românii din Sudul Basarabiei (Regiunea Odesa, Ucraina), ajunsă la a patra ediţie, cuprinde reprezentaţii susţinute de trupa Teatrului „Anton Pann“ din Râmnicu Vâlcea şi spectacole de muzică şi dans popular românesc susţinute de Ansamblul „Dor Basarabean“ din Erdek-Burnu  (Utkonosovka) . ... vezi mai multe aici

luni, 19 ianuarie 2015

Prima ediţie a Zilei Culturii Române organizată în comunitatea românească din Sudul Basarabiei

Asociaţia "BASARABIA" a Românilor din regiunea Odesa a organizat, pentru prima dată, duminică, 18 ianuarie, una dintre cele mai aşteptate manifestări de comunitatea românească din Sudul Basarabiei:
Ziua Culturii Române
Potrivit promovării făcute pe site-ului asociaţiei, spectacolul tematic pregătit, dedicat aniversării a 165 de ani de la naşterea poetului naţional al tuturor românilor, Mihai Eminescu, a fost găzduit de românii din localitatea Erdek-Burnu (azi Utkonosovka), raionul Ismail. 
În cadrul spectacolului ansamblurilor participante le-au fost înmânate diplome de excelenţă pentru contribuţia deosebită adusă promovării folclorului românesc, a culturii şi limbii române în comunităţile tradiţionale româneşti din Sudul Basarabiei, de către organizatorul manifestării - Asociaţia Naţional-Culturală "Basarabia" a Românilor din regiunea Odesa (preşedinte Anatol Popescu).
Ansamblul Folcloric "DOR BASARABEAN"
Ziua Culturii Române 2015
Asemănător altor evenimente culturale venite în sprijinul comunităţii istorice româneşti din Sudul Basarabiei, Ziua Culturii Române a fost sărbătorită în premieră pentru această zonă, încadrându-se deplin în seria de manifestări culturale iniţiate şi organizate de Asociaţia "Basarabia", începând cu anul înfiinţării acesteia - 2006. 
mai multe detalii  în pagina evenimentelor din UCRAINA

miercuri, 14 ianuarie 2015

Concert pentru românii din Sudul Basarabiei, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale

Ziua Culturii Naţionale va fi marcată în Utkonosovka, în regiunea Odesa, Ucraina, printr-un concert susţinut, la Casa de Cultură Erdek - Burnu, de Tudor Ungureanu şi grupul Ştefan Vodă din Căpriana (Republica Moldova). Programul mai cuprinde o reprezentaţie a Ansamblului „Dor Basarabean” din Erdek-Burnu... vezi comunicatul ICR