2015. Serie anuală de evenimente lansată şi în România

joi, 15 august 2013

15 ani de existenţă - „Euroregiunea Dunărea de Jos”

La iniţiativa reprezentantilor judeţului Tulcea, miercuri, 14 august, la Sulina a avut loc o întrunire aniversară a Asociaţiei de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos”- ACT.
Departe de fastul şi grandoarea celorlalte aniversări din anii trecuţi, când mii de oameni din regiunile componente petreceau şi se distrau cu ocazia acestui eveniment, în acest an manifestările au fost "şterse", doar la nivelul unei mese rotunde, potrivit organizatorilor, fără transparenţă, în lipsa unei promovări publice şi a prezenţei presei.

Sorin Zaharcu(st) şi Horia Teodorescu(dr)
Singurul proiect viitor discutat mai în amănunt (de reprezentanţii raionului Cahul şi ai judeţelor Galaţi şi Tulcea, prezenţi la întrunire) despre care s-a dorit, oarecum, mediatizarea în urma întâlnirii este Strategia Deltei Dunării, un proiect al Consiliului Judeţean Tulcea prezentat de către Sorin Zaharcu (foto stânga), preşedintele Comisiei pentru dezvoltare regională şi cooperare transfrontalieră - ACT.
  • Bazându-se pe "Convenţia-cadru europeană privind cooperarea transfrontalieră între colectivităţile sau autorităţile teritoriale", la 14 august 1998 reprezentanţii regiunilor de frontieră a celor trei state vecine (România, R. Moldova, Ucraina) au semnat acordul privind înfiinţarea Euroregiunii "Dunărea de Jos". La şedinţa de constituire a noului organism de cooperare au participat reprezentanţii din Ucraina - regiunea Odesa, din România (judeţele Brăila, Galaţi, Tulcea) şi cei din Moldova (raioanele Cahul, Cantemir, Vulcăneşti - reorganizat admnistrativ, actual UTA Găgăuzia).  
  • Consiliul Judeţean Tulcea a aderat la Asociaţia de Cooperare Transfrontalieră “Euroregiunea Dunărea de Jos” în iulie 2008, această aderare fiind aprobată prin Hotărârea de Consiliu nr. 57/ 24.10.2008. 
  • Din decembrie 2012,  noul lider al euroregiunii este Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, ales în cadrul şedinţei organizate la Galaţi de membrii Adunării Generale a Asociaţiei de Cooperare Transfrontalieră “Euroregiunea Dunărea de Jos”. 
  • Activitatea în cadrul ACT se desfăşoară pe comisii de lucru: Comisia pentru dezvoltarea şi promovarea turismului transfrontalier, Comisia pentru mediu şi situaţii excepţionale, Comisia pentru dezvoltare economică locală şi planificare strategică, Comisia pentru transport, comunicaţii şi energie, Comisia pentru sănătate şi activităţi sociale, Comisia pentru educaţie, ştiinţă şi activităţi sportive, Comisia pentru activităţi culturale şi relaţii interetnice, Comisia pentru facilitarea activităţilor cu privire la siguranţa persoanelor şi combaterea criminalităţii şi Comisia pentru dezvoltare regională şi cooperare transfrontalieră, al cărui preşedinte este în acest moment Sorin Zaharcu, din Tulcea.