2015. Serie anuală de evenimente lansată şi în România

duminică, 24 aprilie 2011

Euroregiunea Dunărea de Jos

Începuturi ... primii pași 

* În timpul reuniunii preşedinţilor din România, R. Moldova și Ucraina, din 4 iulie 1997, organizată la Ismail-Ucraina, se trasează viitoarele direcții ale cooperării transfrontaliere. Cei trei lideri semnează Acordul de cooperare trilaterală, reprezentând concretizarea primei trilaterale regionale, la care România participă ca ţară fondatoare.
* Bazându-se pe "Convenţia-cadru europeană privind cooperarea transfrontalieră între colectivităţile sau autorităţile teritoriale", la 14 august 1998 reprezentanții regiunilor de frontieră a celor trei state vecine semnează Acordul privind înfiinţarea Euroregiunii "Dunărea de Jos". 
* Inițial, la ședința de constituire a noului organism de cooperare au participat reprezentanții din Ucraina - regiunea Odesa, din România (judeţele Brăila, Galați, Tulcea) şi cei din Moldova (raioanele Cahul, Cantemir, Vulcănești - reorganizat admnistrativ, actual UTA Găgăuzia).  
* În timpul acestei întâlniri, s-a aprobat statutul şi regulamentul de funcționare a noii Euroregiuni. 

Timp de 10 ani activitatea EDJ a fost limitată legislativ, organismul funcționând ca asociație fără personalitate juridică, cu sediul la Galați. În 2008, la împlinirea unui deceniu de existență a euroregiunii, se ia hotărârea constituirii Asociaţiei de Cooperare Transfrontalieră (ACT) a Euroregiunii „Dunărea de Jos
Aprobarea si semnarea Acordului privind infiintarea 
Asociatiei de Cooperare Transfrontaliera Euroregiunea 'Dunarea de Jos'  
iulie 2008, Odessa - Ucraina   
După câteva întâlniri ale membrilor consiliului euroregional, ACT dobândește personalitate juridică. Partenerii semnatari ai documentelor de înființare: din România - judeţele Tulcea, Brăila şi Galaţi; din R. Moldova - raioanele Cahul şi Cantemir; din Ucraina - regiunea Odesa.
Primul șef al noii structuri devine președintele în exercițiu, la acea vreme, al Euroregiunii Dunărea de Jos, Nicolae Skoryk, preşedintele Consiliului Regional Odesa.
Semnarea la Galați-România, în decembrie 2008, a actelor de  înființare a Asociației de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea "Dunărea de Jos" ca persoană juridică română 
   Din 11 decembrie 2009 preşedinţia Consiliului Euroregiunii Dunărea de Jos, organismul de conducere al Euroregiunii, este preluată de Consiliul Judeţean Galaţi, pentru o perioadă de doi ani (decembrie 2009-decembrie 2011). 
Decembrie 2009. În cadrul Adunării Generale a Asociației de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea „Dunărea de Jos”a avut loc predarea de către Consiliul Regional Odessa către Consiliul Județului Galaţi a funcțiilor de conducere

Preşedintele ACT și EDJ devine Eugen Chebac (preşedintele CJ Galaţi), desemnat de reprezentanții administrațiilor partenere în proiect, în cadrul lucrărilor consiliului euroregiunii desfășurat între 9 - 12 decembrie 2009 la Odesa - Ucraina, titrează și Portalul Național de Administrație.