2015. Serie anuală de evenimente lansată şi în România

luni, 22 octombrie 2012

Deşeurile menajere solide - ameninţare pentru ecosistemul Mării Negre


O nouă conferinţă internaţională cu impact regional, dată fiind tema abordată – mediul şi deşeurile - se va desfăşura săptămâna aceasta la Galaţi, pe perioada a trei zile, între 24 – 26 octombrie, în sala Auditorium din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, potrivit unei informări publice privind derularea proiectelor cu finanţare europeană.

Regiunea Mării Negre
MAI PUTINE DESEURI IN REGIUNEA DE NORD VEST A MARII NEGRE-CRESTEREA GRADULUI de CONSTIENTIZARE PUBLICA privind MANAGEMENTUL DESEURILOR SOLIDE”, este denumirea generică a proiectului finanţat în cadrul Programului Operaţional Comun ”Marea Neagră 2007-2013” , derulat de CentrulRegional de Mediu (REC) Moldova în cooperare cu partenerii săi – Centrul de Consultanţă Ecologică din Galaţi (Romania), asociaţia obştească ”Europe & We” Burgas (Bulgaria), Centrul de Consultanţă Ecologică (ECC) Cahul şi asociaţia obştească”Cutezatorul”din Făleşti (ambele din Moldova) - şi împreună cu alte organizaţii interesate din Republica Moldova, Bulgaria şi Ucraina.

Întâlnirea de la Galaţi se anunţă a fi cu atât mai importantă cu cât va reuni specialiştii structurilor partenere în cadrul proiectului, precum şi invitaţii lor la seminarii, reprezentanţi ai Administraţiilor Publice Locale (APL - unde se derulează activităţile cuprinse în proiect-n.a) şi cei ai ONG-urilor cu activităţi de mediu, din R.Moldova, România, Bulgaria şi Ucraina.

Niciun comentariu: