2015. Serie anuală de evenimente lansată şi în România

marți, 1 septembrie 2015

Euroregiunea Dunarea de Jos la moment aniversar - adoptarea unui un nou concept de cooperare europeană transfrontalieră

La doar un an de la împlinirea vârstei considerată "pragul maturităţii" - 18 ani - Euroregiunea Dunărea de Jos pare să devină un vector de dezvoltare europeană transfrontalieră, a comunităţilor învecinate care o compun, tot mai valoros şi mai important pentru toţi cei implicaţi: trei judeţe din România (Brăila, Galaţi, Tulcea), două raioane din R.Moldova (Cahul, Cantemir) şi Regiunea Odesa, din Ucraina.

În luna august a acestui an, la întâlnirea aniversară a reprezentanţilor instituţiilor şi organizaţiilor care sunt în componenţa EDJ, reprezentantul Consiliului judeţului Tulcea, care deţine şi preşedinţia organismului de cooperare până la finalul anului, Horia Teodorescu a amintit de evoluţia pozitivă a eroregiunii şi a dat de înţeles că activitatea în perioada următoare se va intensifica şi va căpăta noi valenţe în actualul context geopolitic din regiune. 

Cu această ocazie, liderul tulcean a punctat noile direcţii de dezvoltare, dar şi modul în care conducerea eroregională va aborda problemele ridicate la întâlnirile dedicate: sprijinirea proiectelor de dezvoltare şi cooperare care să acopere nevoile şi interesul direct al populaţiei aferente comunităţilor coordonate dar şi abordarea programelor financiare care să susţină proiectele mari pentru asigurarea infrastructurii locale deficitare.
Horia Teodorescu
preşedntele CJ Tulcea
şi preşedinte al
Asociaţiei de Cooperare Transfrontalieră
"Euroregiunea Dunărea de Jos"
  • "Astăzi se pune accent pe o altă abordare în dîscuţiile purtate pe problematica transfrontalieră. Dacă până acum doi ani se discuta pe ideea realizării unor proiecte cu ţări vecine, astăzi judeţele noastre, care se găsesc în regiunea de frontieră au oportunitatea participării la proiecte cu ţări care şi-au manifestat intenţia de aderare la Uniunea Europeană,. Şi aici vorbim de R.Moldova şi Ucraina. Problema se pune în cu totul alte moduri din acest punct, fondurile sunt altele, mult mai consistente pentru că aceste ţări devin beneficiari de finanţări directe şi deci parteneri de pe poziţii egale". 

"În cadrul Euroregiunii am reuşit să derulăm proiecte în care au fost implicate toate părţile. După discuţiile de la şedinţa aniversară, am văzut partea ucraineană foarte interesată în colaborarea directă şi o cooperare concretă. La propunerea lor, foarte curând vom semna un parteneriat între judeţul Tulcea şi Regiunea Odesa. astfel încât, într-un termen de maxim un an de zile se va semna un prim proiect pentru operaţionalizarea trecerii peste Dunăre în sectorul Orlovka-Isaccea, proiect care va deschide partea de sud a Ucrainei către noi, fără să mai implice ocolirea prin judeţele Galaţi şi Brăila. Şi va crea noi oportunităţi, necesare nu atât doar pentru judeţul Tulcea cât pentru toate judeţele din Regiunea de sud-est", a punctat preşedintele CJ Horia Teodorescu, şi preşedintele în exerciţiu al Asocaţiei de Cooperare Transfrontalieră "Euroreginea Dunărea de Jos"

Niciun comentariu: