2015. Serie anuală de evenimente lansată şi în România

vineri, 30 noiembrie 2012

CIRCUIT TURISTIC MUZEAL ÎN JUDEŢUL GALAŢI

Un amplu proiect de promovare culturală şi turistică a fost lansat de echipa Direcţiei de Dezvoltare Regională a Consiliului Judeţului Galaţi împreună cu reprezentanţii celor mai importante instituţii de cultură, muzeele gălăţene. Proiectul se află în curs de implementare şi scopul urmărit dar şi obiectivele propuse sunt generoase şi cu efecte pe termen lung pentru locuitorii judeţului Galaţi dar, mai ales, pentru turiştii care aleg să viziteze Galaţiul.
Consiliul Judeţului Galaţi, în calitate de beneficiar, implementează proiectul „Circuit turistic muzeal în judeţul Galați” (cod SMIS: 28404), co-finanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional 2007 – 2013, Axa Prioritară 5: "Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului". Perioada de implementare a proiectului este 23 noiembrie 2012 – 22 mai 2014.
Valoarea totală a proiectului este de 889.522,50 lei, din care 698.928,16 lei reprezintă valoarea nerambursabilă asigurată prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013.
Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea turismului în judeţul Galaţi prin promovarea la nivel naţional a potenţialului cultural şi antropic.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- valorificarea durabilă a patrimoniului cultural şi istoric al judeţului Galaţi cu impact la nivel naţional;
- creşterea gradului de atractivitate turistică a muzeelor, monumentelor de artă, ansamblurilor memoriale şi elementelor de folclor şi artă populară din judeţul Galaţi.
Proiectul urmăreşte organizarea unor expoziţii tematice şi participarea la o caravană naţională, precum şi la târgul naţional de turism ce va avea loc în luna noiembrie 2013.
Circuitul turistic propus în judeţ include ca obiective:
  1. Muzeul de Istorie “Paul Păltănea” cu casele memoriale "Costachi Negri" din comuna Costachi Negri, "Hortensia Papadat-Bengescu" din comuna Iveşti şi casa rurală "Ion Avram Dunăreanu" din comuna Suhurlui, "Casa Colecţiilor" şi Casa “Cuza Vodă” din oraşul Galaţi;
  2. Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi;
  3. Muzeul Satului "Petru Caraman" situat în Pădurea Gârboavele
  4. Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii “Răsvan Angheluţă” cu Grădina Botanică, Acvarii, Observatorul astronomic şi Parcul Zoo din Pădurea Gârboavele;
Instituţiile culturale muzeale de care dispune judeţul Galaţi reprezintă gradul de civilizaţie la Dunărea de Jos, acestea caracterizând zona, tradiţiile, arta, natura şi bineînţeles istoria locului. Fiecare ansamblu muzeal se adresează în special tinerilor încercând să-i apropie de valorile culturale şi istoria naţională. Dacă Muzeul de Istorie îndeamnă la ”Cunoaşte-ţi trecutul, pentru viitor!”, Muzeul de Artă Vizuală atrage vizitatorii cu ”Arta ca viaţa!”, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale NaturiiTe surprinde mereu!" iar ”Suflet către suflet!”este deviza Centrului Cultural ”Dunărea de Jos”, toate acestea fiind elemente de natură să atragă tinerii şi nu numai, să se implice în cunoaşterea şi promovarea obiectivelor culturale turistice gălăţene în ţară şi, de ce nu, peste hotare.
Lansarea proiectului a avut loc în data de 19 decembrie 2012, fiind realizată o prezentareproiectului. Evenimentul a reunit reprezentanţi ai instituţiilor de cultură gălăţene, ai administraţiei publice locale şi ai mass-media.

Proiectul urmăreşte realizarea unei Tabere de creaţie ecologică, participarea la Târgul Naţional de Turism, organizarea unei caravane naţionale, precum şi a evenimentului „Luna muzeelor gălăţene”.